28 aprilie 2021

DX


In 1924 se realizeaza prima legatura radio in telegrafie intre Europa si America. Protagonisti, W1MO din Washinton si F8AB din Nisa. Lungimea de unda era de aproximativ 100 m. In acelasi an s-au obtinut performante si pe lungimi de unda mai mici (80, 30 si 20 m). Un an mai tarziu (1925), legatura realizata de G2MM in fonie a stabilit un record de aproximativ 20.000 km intre Caterham (UK) si Noua Zeelanda. In 1926 se fac primele incercari in banda de 5 m.                                           Sursa: Tehnium

25 aprilie 2021

Manipulator electronic cu raport linie-punct variabil

In telegrafie, raportul dintre linie si punct este 3:1. In practica, operatorii scoliti la marina obisnuiesc sa "lălăie" un pic linia. Aceasta marire creste inteligibilitatea semnalelor telegrafice in conditii de QRM, QSB. Manipulatorul electronic de mai jos are ca particularitate posibilitatea de reglaj continuu a raportului linie/punct de la 3:1 pana la 3,75:1. In schema, responsabili pentru asta sunt R3 si R4.
Am construit acest dispozitiv in anul publicarii schemei (1984) si functioneaza fara probleme si astazi.








Informatii suplimentare in ARTICOLUL ORIGINAL publicat de YO3APG in Tehnium 12/1984, pag. 8.




24 aprilie 2021

Primul meu transceiver

Trebuie sa mai fie printr-o magazie, prafuit. Partea de receptie era functionala cu mai bine de 6 luni inainte de a primi licenta. In ziua in care a sosit plicul "eliberator", am adaugat pe placa suport modulul PA RF si am facut primul apel YO. Ehe, ce emotii! Cate nopti nedormite... Cu o antena de aproape 20 de metri auzeam majoritatea statiilor YO si ca bonus multe din ER, UT, LZ si chiar YU.
Cred ca fiecare dintre noi avem astfel de amintiri...

Partea de receptie este o sincrodina, adica un receptor cu conversie directa, unde diferenta dintre semnalul radio si oscilatorul local este tocmai semnalul audio modulator. Emitatorul transmite semnale DSB, adica dubla banda laterala cu purtatoarea suprimata. Componentele sunt in cea mai mare parte uzuale, usor de recuperat din aparate de radio si televizoare scoase din uz.

Principalii parametri, sunt:
- banda 80 m
- sensibilitate < 1µV
- selectivitate mai buna de 2,7 kHz
- emisie - telegrafie nemodulata (purtatoare) si fonie cu purtatoare suprimata si banda laterala dubla. 

Pentru marire, dati click pe imagini!



Consideratii personale
- in lipsa torurilor am folosit tuburi de ferita de la transformatoarele FI MF de la RR Gloria, pe care le-am taiat prin metoda inel de grafit incins cu bec serie la retea;
- atentie la regimul tranzistorului final T12; un curentul prea mic conduce la distorsiuni in fonie, curent mare duce la distrugerea tranzistorului; se va ajusta corespunzator R=470 ohmi (din anodul D5);
- recomand utilizarea unui filtru trece-jos intre secundarul Tor 5 si antena, altfel exista riscul sa va auda "vecinii" pe mai multe benzi; se poate folosi un dispozitiv ATU manual sau un filtru trece jos tip П;
- pe intrarea in receptor am montat potentiometrul in configuratie obisnuita - semnal la un capat, celalalt la masa si iesirea pe cursor, unde am adaugat doua diode 1N4148 in antiparalel la masa (limitator), deorece aveam uneori semnale foarte puternice de la niste "rechini" locali;
- ca tranzistor final am folosit initial BD135 si apoi BD139, cu o dioda zenner de protectie montata colector-masa si radiator corespunzator; 
- la data constructiei (1984), singura piesa noua a fost BD-ul folosit in etajul final; toate celelalte erau recuperate din aparate radio si TV; am avut inspiratia sa verific cu atentie componentele inainte de montare; imi amintesc ca am gasit multe "plachete" ceramice clacate;
- daca nu construiti alimentatorul de mai sus, puteti folosi un acumulator sau un alimentator liniar stabilizat si foarte bine filtrat; sursele in comutatie sunt foarte zgomotoase, la fel si iluminatul stradal.

Recomand cu caldura "receptorilor". Partea de receptie are performante bune si, odata construit, este usor de upgradat dupa obtinerea licentei.

Pentru informatii suplimentare accesati articolul original de la aceasta adresa.

Profit de ocazie sa multumesc autorului, YO3CJL, pentru momentele placute petrecute la constructia si operarea transceiverului.
 
73!

Preluat de pe YO8RCD




23 aprilie 2021

Pixie (IV) - F6BQU

In varianta F6BQU, sunt de remarcat monitorul audio (buzer piezo activ), circuitul de decalare frecventa TX/RX, Q3, CV2 (schimba frecventa cu aprox. 700 Hz pentru a putea auzi corespondentul), reglajul de frecventa +/- 1 kHz in jurul frecventei cuartului (R1, R2, Pot1, D1, CV1) si utilizarea componentelor speciale pentru RF (Q2, dioda varycap). Alimentat la 12 V dintr-o baterie, consuma 15 mA pe receptie si pana in 200 mA pe emisie. Puterea de iesire este de 700 mW la 12 V si 1W la 14 V. Poate fi folosit pe banda de 80 m prin modificarea cuartului si a filtrului tip П de la iesire (valori specificate in lista de componente).



Reglaj
Se conecteaza pe iesire o sarcina artificiala sau o antena reglata. Setați un receptor de trafic pe frecvența cuarțului (7030 kHz), SSB, LSB (banda inferioară). Alimentați ansamblul și reglați CV1 până la zero. Apăsați manipulatorul. Setați CV2 ca sa auziti in receptor un ton de aproximativ 700 Hz. Sau, folosind un frecventmetru conectat la baza Q2. Pe receptie reglati CV1 să afișeze 7030,0 kHz, la transmisie reglati CV2 să afișeze 7029,3 kHz. De obicei, nu mai este necesar sa reglati circuitul de acord (Pot1, CV1). Acum aparatul este pregatit pentru primul apel. 


                       
Cablajul are dimensiunea de 104 x 46 mm.

Lista componentelor:
R1, R10 : 1 K
R4 : 1,5 K
R7, R9 : 2,7 K
R2, R6, R8, R11 : 10 K
R3, R5 : 47 K
P1 : semireglabil 10 K

Toti condensatorii sunt ceramici.
C2 : 33 pF
C4 : 82 pF
C1 : 100 pF
C7, C8 : 470 pF (pentru 80m : 820 pF)
C6, C14 : 10 nF
C5 : 47 nF
C3, C9, C10 : 100 nF
C11 : 10 µF / 25v 
C12, C13 : 100 µF / 25v 
CV1, CV2 : 70 pF trimeri

IC1: LM386
Q1: 2N2222
Q2: 2N3866
Q3: BC558
D1: diodă varycap BB112
D2: 1N4148

X1: cuarț 7030 kHz (3560 kHz pentru banda de 80 m)
Pot1: potențiometru liniar 10 K
L1: starter 10 µH
L3: 22 µH 
L2: soc RF, 100 µH 
L4: 16 spire de sârmă emailată de 0,5 mm pe toroid T37-2 (21 spire pentru banda de 80 m)
Un mini-buzzer de 12 volți


In concluzie, este un aparat usor de realizat, chiar daca nu aveti exact aceleasi componente active. Rezultate asemanatoare se pot obtine cu piese recuperate din aparate scoase din uz (RR, TV). Cu siguranta, este posibil sa va deranjeze seara posturi de radiodifuziune, dar in conditii de propagare buna, rezultatele nu vor intarzia sa apara. Foarte important este si faptul ca realizezi ceva cu mana ta!

Va provoc sa-l construiti!
 
Ne auzim in trafic? Vreau sa dau un 599! 

Orice comentariu va fi apreciat!


22 aprilie 2021

Pititico


"El Pititico" (publicat de Miguel, PY2OHH) este cel mai mic transceiver. In ciuda simplitatii (foloseste doar un tranzistor NPN), permite comunicatii radio pana la 200 de km, in conditii de propagare buna si folosind o antena degajata. Este usor de realizat, chiar si de incepatori, componentele pot fi recuperate de la orice montaj electronic de provenienta industriala (RR, TV, etc.).

Tranzistorul lucreaza ca oscilator pilotat de cuart. La receptie este mixer autooscilant. Regimul de lucru (RX, TX) este dat de contactele manipulatorului. Curentul maxim poate ajunge la 100mA, dar pot fi utilizate si alte tipuri care au Ic min. 50 mA, datorita regimului CW, cu conditia sa nu ramana apasat manipulatorul timp indelungat, fara antena sau sarcina artificiala. Decalarea frecventei intre emisie si receptie o face C2. La 82 pF cu aproximativ 800 Hz, la 68 pF ajunge pana la 1 kHz. C4 si C2 determina impedanta de iesire. L1 trebuie ales în funcție de frecvența și valoarea C2. D1, D2 au rolul de a limita semnalele puternice.

Componente:
Q1: NPN 2N3904 sau altele cu Ic > 50mA și Ft peste 100 MHz (BC547B, BC548B, BC337, 2N2222...)
D1, D2: 1N4148
X1: cristal in banda de 40m, recomandat de 7030 kHz (frecventa QRP)
L1: 4,7μH (bobina comercială cu dimensiunea rezistenței de 1/4W)
R1: 47k
R2: 4k7
C1: 100pF Ceramic NP0, stiroflex sau mica
C2: 68 sau 82pF NP0 ceramică, styroflex sau mică
C4: 120 la 150pF NP0 ceramică, styroflex sau mică 
C3: 47nF sau 100nF ceramic sau multistrat.
C5: Electrolitic 16V 1μF
CT: casca telefonica obișnuita (dinamica)
Diferite plăci de circuite imprimate, conectori, cabluri, carcasa.






Click pe imagini pentru marire!



Pixie (III) - 80m

Pentru rezolutie mai buna, folositi butoanele din partea de jos a fisierului (marire, maximizare, descarcare).

Transformarea presupune inlocuirea rezonatorului cu cuart si modificarea filtrului trece jos (FTJ tip П) de la iesire.

Cuart Y1: 7,030 MHz  - > 3,560 MHz *
Bobina L2:  1 µH  ->  2,2 µH **
Condensatori C5, C6: 470 pF -> 820 pF  

* In probe am utilizat un cuart cu frecventa de 3,579545 MHz (recuperat dintr-un televizor color vechi).
** Bobina are 21 spire CuEm 0,32 mm pe un miez T37-2.


Pixie (II) - user manual


Fata de schema prezentata initial, remarcam puntea redresoare D1 (permite alimentarea indiferent de polaritate), grupul D4 - R8 si dispozitivul notat cu MG (poate fi un buzzer activ sau un mic oscilator de ton), pentru monitorizarea optica si audio a semnalului transmis. 


18 aprilie 2021

QRP - unde?



Pixie









Poate cel mai cunoscut "echipament" de emisie receptie, Pixie este un mini transceiver pentru banda de 40 m, pilotat cu cuart si o "putere" de emisie de aproximativ 1W.






Q1 este oscilator pilotat de cuartul Y1 (7,023 MHz). Decalarea frecventei intre emisie si receptie (7023 - 7026 kHz) se face cu circuitul diodei D2 (1N4001, are rol de dioda varycap), R6, C8, W1. Q2 este la receptie mixer si la emisie amplificator. Catre antena urmeaza un filtru trece jos (C5, C6, L2). U1, LM386 este amplificator de audiofrecventa. Ar mai fi de remarcat circuitul de protectie impotriva inversarii polaritatii (D1). 
In schema originala R4 are valoarea de 470 ohmi. In aceasta situatie Q1 lucreaza fierbinte. Recomand valoarea de 1k5. L2 are 16 sp. pe un miez toroidal T37-2. Montajul poate fi construit pe cablaj imprimat sau chiar "in aer", pe o placuta de cablaj sau chiar pe tabla cositorita (de la conserve, care poate deveni si carcasa).
Pentru reducerea zgomotului, recomand pentru alimentare baterii, acumulator sau sursa liniara foarte bine filtrata. Sursele in comutatie sunt prea zgomotoase pentru acest montaj.
Din pacate nu exista monitor pentru emisie. Se poate utiliza un buzer activ sau chiar manipulatorul automat YO3APG.
Montajul poate fi reprodus si pentru banda de 3,5 MHz, dar asta va face obiectul unui alt articol.




Celor dornici de un aspect comercial le recomand sa acceseze ACEST LINK (ofera un credit de 20$ pentru urmatoarea comanda) si apoi in campul cautare (sus) sa introduca aceasta secventa: DIY QRP Pixie Kit CW Receiver Transmitter 7.023MHz Shortwave Radio


Alta versiune de cablaj



Impartasiti experienta proprie si puteti ajuta astfel alti pasionati. Orice comentariu va fi apreciat! 
Multumim!


QRP Club - La inceput de drum

In jargonul radioamatorilor, QRP se refera la transmisie cu putere redusa. Transmitem cu putere redusa pentru a demonstra ca putem penetra eterul cu cativa wati, facand economie de energie, incarcand mai putin spectrul radio, optimizand mereu echipamentul si antenele, asa, de dragul pasiunii, chiar daca asta nu ne permite acumularea in palmares a zeci de "tari".
Curentul QRP a inceput sa fie popularizat incepand cu anul 1920. Operatorii QRP își limitează, în general, puterea de ieșire RF transmisă la 5 wați sau mai puțin pentru funcționarea CW și 10 wați sau mai puțin pentru funcționarea SSB. Comunicarea bidirecțională fiabilă la niveluri de putere atât de scăzute poate fi o provocare datorită schimbării propagării radio și a dificultății de recepție a semnalelor transmise relativ slabe. Pentru a putea comunica cu putere redusa sunt necesare antene optimizate, abilități de operare si folosirea unor moduri digitale pentru a putea stabili si mentine contactul radio.
Daca iti place sa experimentezi si sa-ti construiesti singur echipamentul, ai ajuns unde trebuie. Bun venit pe QRP Club!